Visez sa merg cu tati pe stadion cand inca nu pot sa merg in doua picioare!
Sa am in jurul meu o mie de oameni imbracati in alb-albastru, care se saluta cu ceilalti 10.000 de suporteri ai Universitatii de pe stadion.
Visez ca stadionul sa poarte nume diferite: Ghencea, Groapa, Potcoava, Regie, iar refrenurile atat de dragi inimii mele sa rasune de fiecare data: "Hai Craiova! Hai baietii! Sunteti toti cu voi pan-la sfarsit!...", "Oltenia, eterna terranova, un cantec are astazi si-n priviri..."
Visez sa cantam indiferent de scor, sa ne incurajam echipa cu frenezie.
Visez sa merg la stadion ca la biserica, cu tata si cu mama, cu bunicul si bunica. Visez sa salut cu respect echipele, arbitrii si spectatorii, sa aplaud chiar si echipa adversa pentru o faza frumoasa. Visez sa nu imi mai puna tata mainile peste urechi din minut in minut. Visez sa fie atat de frumos si curat pe stadion, inainte si dupa meci, incat viitoarele mele prietene pretioase sa fie suparate ca n-au mai gasit bilete si nu pentru ca isi vor murdari hainutele scumpe.
Visez ca noi sa iesim de fiecare data de pe stadion ca de la teatru: linistiti, putin exuberanti sau putin melancolici, tristi ca s-a terminat, dar veseli ca am putut asista la asa un spectacol pe cinste.
Visez ca de fiecare data ne asteptam echipa sa iasa de la vestiare si ii aplaudam calduros, ca pe marii nostri actori dupa cate o performanta remarcabila.
Visez ca ei sa ia Oscarul dupa fiecare meci, pentru o performanta demna de Braveheart!
Adnana (la 6 saptamani)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu